Fotoreportaj
Fotografii World Wide Photo Walk Braşov – 2010
25 July, 2010
11

Am spus că revin cu detalii şi trebuie să mă ţin de cuvânt!
A fost superb! Ne-am întâlnit la ora stabilită în jur de 25 de persoane… sincer nu am numărat, dar cam atâţi am fost… De la mic la mare, de la amatori la profesionişti, alături de Walk Leader-ul Sebastian Comşa am pornit la drum… Încet, încet începeam să ne cunoaştem, fiecare fotografia ce i se părea interesant, erau momente când aproape toţi aveam îndreptate obiectivele spre acelaşi obiect, au fost momente plăcute, în primul cadru e o mireasă, săraca… cum sa simţit cu vreo 20 de obiective îndreptate spre ea? Bine fotografia mea e cam “out of focus” dar am postat câteva fotografii pentru povestea din spatele lor, cred că puteam să îi furăm meseria fotografului care îi făcea poze miresei, foarte usor, la câte cadre avem toţi o facem 3D. A doua fotografie, am făcut un cadru după care apare mama fetiţei şi mă trage spunându-mi: “That’s my girl, don’t take picture.”
A fost frumos! Am cunoscut oameni noi, fotografi, şi până la urmă toţi aveam ceva în comun…
Totul sa terminat în Cafeteca cu o bere rece…

Eu am postat câte o poză de pe tot traseul, păstrând ordinea…

Ce e greu pentru mine, e să aleg nişte fotografii, 5 pentru a le posta pe flickr şi cele mai bune să se unească întro expoziţie şi una să o pun pe WorldWidePhotoWalk.com. Toţi facem acelaşi lucru, una din ele, va merge la un concurs Internaţional… desigur nu voi fi eu aşa norocos, dar îmi e de ajuns faptul că am cunoscut fotografi noi şi oameni de nota 10!
Eu “joc” în continuare ca şi până acuma, dacă vreodată o să câştig un concurs mai, mare, va fi o autosugestie, să ma apuc mai serios de fotografie, atunci o să aflu că sunt capabil şi o să ofer mai mult timp acestei pasiuni.

PS: Vă rog ajutati-mă!!! Aş vrea de la voi să primesc un comentariu cu primele 3 poze care vă plac! Poate fi scurt şi la obiect, vă mulţumesc!!!!

Update: fotografiile au fost scoase din articol, deoarece erau greu de vizualizat, le puteţi vedea pe contul de Flickr, mult mai uşor.

Leave a Reply to starchim01 Cancel reply

11 comments

  1. img:2169,2172,2270.Părerea mea,dar toate sunt frumoase.

  2. cum am zis si pe twitter ..tipa care picteaza, copil blond si fotografu cu copilu in carca 😀

  3. Aha, deci prima: 2289, apoi 2101 si restu 😉

  4. Sincer nu pot sa aleg 3 favorite. Mie imi plac toate si sincer iti apreciez foarte mult munca. In viitor sper sa ajung la fel de buna ca tine.

  5. in opinia mea ordinea ar fi cam asta:
    prima 2289
    a doua 2286
    si a 3a 2156 si 2201 pe acelasi loc (sa nu se supere)

  6. Felicitari pentru fotografii.Toate au iesit foarte bine si chiar mi-e greu sa aleg 3.Parerea mea ar fi ca cele trei sa fie: 2101,2283 si 2286, cu toate ca si cea cu scarile imi place foarte mult..Mult succes

  7. 2201, 2169, 2127 + toate celelate! Ce bine ca le-ai mutat pe Flick ca pe blog nu aveam rabdare sa le vad :))
    Oricum frumoase toate… sunt sigura ca te-ai distrat!

  8. […] intru să văd ce mai e pe situl unde am Uploadat fiecare câte o fotografie, de la evenimentul ăsta… trebuia să apară fotografia câştigătoare şi restul fotografiilor şi stiind că nu o […]

  9. […] The busiest day of the year was July 25th with 267 views. The most popular post that day was Fotografii World Wide Photo Walk Braşov – 2010. […]

  10. […] intru să văd ce mai e pe situl unde am Uploadat fiecare câte o fotografie, de la evenimentul ăsta… trebuia să apară fotografia câştigătoare şi restul fotografiilor şi stiind că nu o […]